Teoria modernizarii este utilizata pentru a explica procesul de modernizare in cadrul societatilor. Modernizarea se refera la un model de tranzitie progresiva de la o societate „pre-moderna” sau „traditionala” la o societate „moderna”. Teoria modernizarii a luat nastere din ideile sociologului german Max Weber (1864-1920), care au oferit baza paradigmei de modernizare dezvoltata de sociologul Harvard Talcott Parsons (1902–1979).
Teoria analizeaza factorii interni ai unei tari, in timp ce presupune ca, cu asistenta, tarile „traditionale” pot fi aduse la dezvoltare in acelasi mod in care au fost tarile mai dezvoltate. Teoria modernizarii a fost o paradigma dominanta in stiintele sociale intre anii 1950 si 1960, apoi a intrat intr-o eclipsa profunda. A revenit dupa 1991, dar ramâne un model controversat.
Teoria modernizarii incearca sa identifice variabilele sociale care contribuie la progresul social si la dezvoltarea societatilor si cauta sa explice procesul de evolutie sociala. Teoria modernizarii este supusa criticilor provenite din ideologiile socialiste si ale pietei libere, de catre teoreticienii sistemelor lumii, teoreticienii globalizarii si teoreticienii dependentei, printre altii. Teoria modernizarii subliniaza nu numai procesul schimbarii, ci si raspunsurile la aceasta schimbare. De asemenea, analizeaza dinamica interna in timp ce se refera la structurile sociale si culturale si la adaptarea noilor tehnologii.
Teoria modernizarii sugereaza ca societatile traditionale se vor dezvolta pe masura ce adopta practici mai moderne. Sustinatorii teoriei modernizarii sustin ca statele moderne sunt mai bogate si mai puternice si ca cetatenii lor sunt mai liberi sa se bucure de un nivel de viata mai ridicat. Dezvoltari precum noile tehnologii de date si necesitatea actualizarii metodelor traditionale in transport, comunicare si productie, fac ca modernizarea sa fie necesara sau cel putin preferabila status quo-ului.
Aceasta viziune ingreuneaza critica, deoarece implica faptul ca astfel de evolutii controleaza limitele interactiunii umane, nu invers. Si totusi, aparent paradoxal, aceasta implica si faptul ca factorul uman controleaza viteza si severitatea modernizarii. Se presupune ca, in loc sa fie dominate de traditie, societatile aflate in procesul de modernizare ajung de obicei la forme de guvernare dictate de principii abstracte.
Convingerile religioase traditionale si trasaturile culturale, conform teoriei, devin de obicei mai putin importante pe masura ce modernizarea are loc.
Astazi, conceptul de modernizare este inteles in trei semnificatii diferite:
- ca dezvoltare interna a Europei de Vest si a Americii de Nord referitoare la Noua Era Europeana;
- ca proces prin care tarile care nu apartin primului grup (de tari dezvoltate) isi propun sa le ajunga din urma pe acestea;
- ca procese de dezvoltare evolutiva a celor mai modernizate societati (Europa de Vest si America de Nord), adica modernizarea ca proces permanent, realizata prin reforma si inovare, ceea ce inseamna astazi o tranzitie catre o societate postindustriala.
Istoricii leaga modernizarea de procesele de urbanizare si industrializare si raspândirea educatiei. Dupa cum remarca Kendall (2007), „Urbanizarea a insotit modernizarea si procesul rapid de industrializare.” In teoria critica sociologica, modernizarea este legata de un proces general de rationalizare. Când modernizarea creste in cadrul unei societati, individul devine din ce in ce mai important, inlocuind in cele din urma familia sau comunitatea ca unitate fundamentala a societatii. Este, de asemenea, un subiect predat in clasele traditionale de istorie mondiala.
Modernizare si globalizare
Globalizarea poate fi definita ca integrarea culturilor economice, politice si sociale. Se sustine ca globalizarea este legata de raspândirea modernizarii peste granite.
Comertul global a crescut continuu de la descoperirea europeana a noilor continente in perioada moderna timpurie; a crescut in special ca urmare a Revolutiei Industriale si a adoptarii la mijlocul secolului al XX-lea a containerului de transport maritim.
Sosirile anuale de turisti transfrontalieri au crescut la 456 milioane pâna in 1990 si aproape s-au triplat de atunci, ajungând la un total de peste 1,2 miliarde in 2016. Comunicarea este un alt domeniu major care a crescut datorita modernizarii. Industriile comunicarii au permis capitalismului sa se raspândeasca in intreaga lume. Telefonia, emisiunile de televiziune, serviciile de stiri si furnizorii de servicii online au jucat un rol crucial in globalizare. Fostul presedinte al SUA, Lyndon B. Johnson, a sustinut teoria modernizarii si a crezut ca televiziunea are potentialul de a oferi instrumente educationale in dezvoltare.
Cu numeroasele atribute pozitive aparente ale globalizarii, exista si consecinte negative. Modelul dominant, neoliberal, al globalizarii creste adesea disparitatile dintre cei bogati si cei saraci ca membri ai unei societati. Globalistii sunt teoreticieni ai modernizarii globalizarii si sustin ca globalizarea este pozitiva pentru toata lumea, intrucât beneficiile acesteia trebuie sa se extinda in cele din urma asupra tuturor membrilor societatii, inclusiv a grupurilor vulnerabile precum femeile si copiii.
Modernizare si democratizare
Relatia dintre modernizare si democratie este unul dintre cele mai cercetate studii in politica comparata. Exista dezbateri academice asupra factorilor motori ai democratiei, deoarece exista teorii care sustin cresterea economica, atât sub forma de cauza, cât si ca efect al institutiei democratiei. „Observatia lui Lipset ca democratia este legata de dezvoltarea economica, avansata pentru prima data in 1959, a generat cel mai mare corp de cercetare pe orice subiect din politica comparata”.
Larry Diamond si Juan Linz, care au lucrat cu Lipset la cartea “Democratia in tarile in curs de dezvoltare: America Latina”, sustin ca performanta economica afecteaza dezvoltarea democratiei in cel putin trei moduri. In primul rând, ei sustin ca cresterea economica este mai importanta pentru democratie decât nivelurile date de dezvoltarea socioeconomica. In al doilea rând, dezvoltarea socioeconomica genereaza schimbari sociale care pot facilita potential democratizarea. In al treilea rând, dezvoltarea socioeconomica promoveaza alte schimbari, cum ar fi organizarea clasei de mijloc, care este favorabila democratiei.
Dupa cum a spus Seymour Martin Lipset, „Toate diferitele aspecte ale dezvoltarii economice – industrializare, urbanizare, bogatie si educatie – sunt atât de strâns corelate incât formeaza un factor major care presupune corelatia politica a democratiei”. Argumentul apare si in Walt W. Rostow, Politics and the Stages of Growth (1971); A. F. K. Organski, Etapele dezvoltarii politice (1965); si David Apter, The Politics of Modernization (1965). In anii 1960, unii critici au sustinut ca legatura dintre modernizare si democratie s-a bazat prea mult pe exemplul istoriei europene si a neglijat lumea a treia.
O problema istorica cu acest argument a fost intotdeauna Germania, a carei modernizare economica in secolul al XIX-lea a venit cu mult inainte de democratizarea de dupa 1918. Cu toate acestea, Berman concluzioneaza ca un proces de democratizare era in curs in Germania Imperiala, deoarece „in acesti ani, germanii au dezvoltat multe dintre obiceiurile care sunt acum gândite de politologi pentru a descrie o dezvoltare politica sanatoasa “.
Ronald Inglehart si Christian Welzel sustin ca realizarea democratiei nu se bazeaza doar pe dorinta exprimata pentru acea forma de guvernare, ci democratiile se nasc ca urmare a amestecului anumitor factori sociali si culturali. Acestia sustin ca conditiile sociale si culturale ideale pentru intemeierea unei democratii se nasc dintr-o modernizare semnificativa si o dezvoltare economica care duc la o participare politica in masa.
Peerenboom exploreaza relatiile dintre democratie, statul de drept si relatia lor cu bogatia, indicând exemple de tari asiatice, precum Taiwan si Coreea de Sud, care s-au democratizat cu succes numai dupa ce cresterea economica a atins niveluri relativ ridicate si la exemple de tari precum Filipine, Bangladesh, Cambodgia, Thailanda, Indonezia si India, care au incercat sa se democratizeze la niveluri mai mici de bogatie, dar nu au reusit la fel de bine.
Adam Przeworski si altii au contestat argumentul lui Lipset. Ei spun ca regimurile politice nu trec la democratie pe masura ce veniturile pe cap de locuitor cresc. Mai degraba, tranzitiile democratice au loc aleatoriu, dar odata ajuns acolo, tarile cu niveluri mai ridicate de produs intern brut pe cap de locuitor ramân democratice.
Epstein si colab. (2006) retesteaza ipoteza modernizarii folosind noi date, noi tehnici si o clasificare a regimurilor in trei directii, mai degraba decât una dihotomica. Contrar lui Przeworski, acest studiu constata ca ipoteza modernizarii este una valida. Democratiile partiale apar printre cele mai importante si mai putin intelese tipuri de regim.
O meta-analiza a lui Gerardo L. Munck a cercetarilor asupra argumentului lui Lipset arata ca majoritatea studiilor nu sustin teza conform careia nivelurile mai ridicate de dezvoltare economica conduc la o mai mare democratie.
Foarte controversata este ideea ca modernizarea implica mai multe drepturi ale omului, China in secolul 21 fiind un caz de testare major.
Tehnologie
Noua tehnologie este o sursa majora de schimbari sociale. (Schimbarea sociala se refera la orice modificare semnificativa in timp a tiparelor de comportament si a valorilor si normelor culturale.) Deoarece modernizarea presupune transformarea sociala de la societatile agrare la cele industriale, este important sa privim punctul de vedere tehnologic; cu toate acestea, noile tehnologii nu schimba societatile de la sine.
Mai degraba, raspunsul la tehnologie este cel care provoaca schimbari. In mod frecvent, tehnologia este recunoscuta, dar nu este utilizata pentru o perioada foarte lunga de timp, cum ar fi capacitatea de a extrage metalul din roca. Tehnologia face posibila o societate mai inovatoare si o schimbare sociala mai larga.
Aceasta schimbare dramatica de-a lungul secolelor care a evoluat social, industrial si economic poate fi rezumata prin termenul de modernizare. Telefoanele mobile, de exemplu, au schimbat viata a milioane de oameni din intreaga lume.
Acest lucru este valabil mai ales in Africa si in alte parti ale Orientului Mijlociu, unde exista o infrastructura de comunicatii low-cost. Cu tehnologia de telefonie mobila, sunt conectate populatii pe scara larga, ceea ce faciliteaza comunicarea intre companii si ofera acces la internet in zonele mai indepartate, cu o crestere consecventa a alfabetizarii.
Modernizare si dezvoltare
Dezvoltarea, ca si modernizarea, a devenit principiul orientator al timpurilor moderne. Tarile care sunt considerate moderne sunt, de asemenea, considerate ca fiind dezvoltate, ceea ce inseamna ca sunt in general mai respectate de institutii precum Natiunile Unite. Masura in care o tara s-a modernizat sau s-a dezvoltat dicteaza puterea si importanta sa la nivel international.
Modernizarea sectorului sanatatii tarilor in curs de dezvoltare recunoaste ca trecerea de la „traditional” la „modern” nu este doar progresul tehnologiei si introducerea practicilor occidentale; implementarea asistentei medicale moderne necesita reorganizarea agendei politice si, la rândul sau, o crestere a finantarii si alocare de resurse catre sanatatea publica.
In general, totusi, acest lucru nu inseamna ca natiunile din sudul global pot functiona independent de statele occidentale; se primesc fonduri semnificative de la programe de buna intentie, fundatii si organizatii caritabile care vizeaza epidemii precum HIV / SIDA, malaria si tuberculoza, care au imbunatatit substantial viata a milioane de oameni.
Teoreticienii modernizarii au vazut adesea traditiile ca obstacole in calea cresterii economice. Potrivit lui Seymour Martin Lipset, conditiile economice sunt puternic determinate de valorile culturale si sociale prezente intr-o societate data. Mai mult, desi modernizarea ar putea aduce schimbari violente si radicale pentru societatile traditionale, s-a crezut ca merita pretul.
Criticii insista ca societatile traditionale au fost adesea distruse fara a obtine vreodata avantajele promise daca, printre altele, decalajul economic dintre societatile avansate si astfel de societati a crescut. Efectul net al modernizarii pentru unele societati a fost, prin urmare, inlocuirea saraciei traditionale cu o forma mai moderna de saracie, conform acestor critici. Altii insa, indica imbunatatiri ale nivelului de trai, infrastructurii fizice, educatiei si oportunitatii economice, pentru a infirma astfel de critici.
